Statea intins cu spatele de cimentul rece, privirea ii era atintita spre cer, iar sub cap avea ghiozdanul, ii placeau clipele astea de linite, in care totul parca se oprea in timp si nimic altceva nu se intampla in jurul sau. Asta, si desigur, spera sa mai aiba parte de o premonitie, era ciudat ca in ultimele zile nu-si aducea aminte nimic din ce visa si putea sa simta cum puterea lui incepuse sa slabeasca, nu stia inca motivul, dar nici nu se agita. Acesta era si felul lui, astepta ca lucrurile sa revina la normal si pana la urma, cine era el sa grabeasca totul? A lasat un oftat prelung sa-i scape printre buze si si-a dus palmele sub cap ca sa stea mai bine, incepuse sa-l doara putin spatele, dar albastrul senin al cerului il hipnotizase si nu voia sa se ridice de acolo.
Acasa 
