No,you're mine,sorry no turning back.

In cabina unde deseori se odihnea,irisi lui intunecati fugi peste scenariu,trebuia sa joace rolul unei persoane bune,lucru ce il facu sa pufneasca in ras,aratand de parca ar fi o persoana isterica,era unul foarte zgomotos,ba chiar putea sa treaca prin constructia solida a peretilor,amuzat pana la culme era Vincet ''El ? Cum sa aiba un astfel de rol'',si culmea era cel care ramanea la final singur,gandind in sinea lui ''Ce rol stupid acceptase'',dar asta era,oricum talentul si abilitatile sale,erau ceea ce il ajutau,nu faptul ca era cine stie ce sfant.Cand venea vorba de comportamentul pe care il adopta in preajma fiintelor umane,puteai sa juri ca el are doua coarne asezate in cap.

Stand comofortabil in scaunul sau,mai gata se cunfunda in el,acesta lasa capul pe spate timp ce pleoaple ii alunca usor,ochii ii inchise,tragand aer adanc in piept,ca dupa aceea sa-l expire,provocand un sunet puternic,asemanator cu un oftat lung .Arunca scenariul pe undeva,nu avea ce sa faca,ori mai exista o solutie care nu era placuta,vroia sa se joace cu ei,de parca erau niste pioni,dar nu-i era permis acest lucru,ce se va face cand adevarul va iesi la iveala,el nu va mai avea scapare,deci era indicat sa stea locului.

Din cate citise el era vampirul,care se dovedeste a fi bun,doar la final,ei bine ceea ce ii aduse acest rol,au fost trasaturile lui si pielea lui palida,mai avea insa un avantaj,parul si ochii care aveau aceeasi nuanta,era un negru foarte adanc,precum noaptea, cand era lipsita de orice corp ceresc.Acea privire a lui care cu usrinta iti transmitea fiori pe sira spinari,erau cheia spre viitorul lui Vincent,oricum pe al Academia nu a dat prea des,asa de mult ii placea,incat in dizgust stramba din nas,el nu avea nevoie de oameni slabi care sa-l traga in jos.Afisand aceasi privire lipsita de emotie ,de parca era un loc pustiu,oferind ba chiar un tratament foarte respingator si rece,facandu-l sa para arogant.Sincerele lui intentii nu au existat niciodata,incercand sa-l indrepti pe Zehel era ca si cum te bati cu morile de vant.Un incapatant fara pereche, descriere atribuita pana si de colegii sai,doar ca avea mai multa compasiune fata de acestia.

Ceasul ticaia continui,timpul se rispea rapid,si el ramase lipit in acel scaun,cu bratele cazute libere langa corp,in timp ce se putea observa felul in care marul lui Adam se misca,cand acesta respira,buzele de culoare rosiatica,care te duc cu gandul direct la sange,era usor intredeschise,lasand un mic spatiu intre ele,probabil,sau cel mai sigur era un lucru,Zehel adormise,nici un sunet nu mai patrundea in urechile lui.