Privirea incepea sa mi se plimbe dintr-o parte in alta, analizand sala de antrenamente care era goala. Era tarziu si toata lumea dormea sau stateau in camerele lor calduroase, eu doream doar sa ma antrenez mai mult pentru a prinde o misiune mult mai buna ca cealalta. M-am saturat sa stau in spatele tuturor si sa fiu domnita care trebuie salvata exact ca toate fetele din aceasta academie. In momentul in care am intrat in sala, am programat aparatul sa sa faca o sesiune de lupta cu robotii timp de 10 minute. Mereu faceam cate 10 minute iar mai apoi ridicam timpul. La viitoarea misiune o sa fiu in stare sa stau in fata tuturor. Un oftat imi iesii printre buze in urmatoarea secunda iar apoi un zambet scurt imi aparu pe buze. Nu am fost mereu asa de ambitioasa dar cineva, la momentul potrivit m-a invatat ca trebuie sa fiu mai puternica decat toti si sa lupt pentru ceea ce vreau. Dar se pare ca am invatat asta degeaba. Cand am dorit sa lupt pentru el, a decis sa plece de langa mine si sa mearga pe drumul lui. Pe atunci nici nu stiam ca are puteri sau care sunt alea. Aparent. Nici acum nu stiu acest lucru. Partea aceasta ciudata din noi, ne-a ingrojit pe amandoi la acelea vreme. Suntem doi necunoscuti cand vine vorba de propriile noastre puteri.
Cu toate ca, el a uitat de mine, eu nu am facut asta. Ma intreb mereu oare pe unde este, cum s-a dezvoltat, daca si-a acceptat puterile si de partea cui lupta. Sper sa nu il intalnesc in vreo misiune nu am nevoie de asta. Mi-am scuturat capul usor la acest gand. Nu se putea intampla asta. Imediat dupa, ce gandul imi disparu, am intrat in simulator, stand timp de 10 minute in el. Cand am iesit, mi-am dus mana spre sticla cu apa, din care am luat o gura. Am privit in sus si am vazut plasele atarnate de tavan care erau un fel de hamac pentru cei care puteau sa zboare, exact ca mine, asa ca fara sa gandesc prea mult, m-am indeptat in acel loc pentru a ma relaxa pentru cateva secunde. Meritam asta mai ales dupa aceste 10 minute complicate.
Acasa 
